joi, 5 iunie 2008

Sectiunea "Comunicarea documentelor..." - Iasi, mai 2008


În perioada 29-30 mai 2008, reprezentanti ai Bibliotecii Universitatii din Pitesti au participat la sesiunea anuală a Secţiunii Comunicarea documentelor şi împrumutul interbibliotecar (preşedintă de secţiune, Rodica Istrate), ce a avut ca temă Deontologia bibliotecarului în relaţie cu utilizatorul.
Manifestarea a fost găzduită de Biblioteca Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi.
În prima zi, după câteva cuvinte de salut adresate de către organizatori (prof. univ. dr. Mircea Guşă, prorector; prof. univ. dr. Alexandru Sălceanu, decan Facultatea de Electronică şi purtător de cuvânt al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi; dr. ec. jur. Petre Condrea, director general administrativ al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi; prof. Mihaela Ştirbu, director bibliotecă; prof. Rodica Istrate, preşedintă secţiune), s-a trecut la prezentarea lucrărilor. Deşi manifestarea s-a bucurat de participarea a 60 de persoane, numai patru persoane au susţinut lucrări, una dintre acestea reprezentând Biblioteca Universităţii din Piteşti la această secţiune.
Cele patru persoane care au prezentat comunicări au fost, în ordine:
1. Elena-Lidia Dinu, BCU „Carol I” Bucureşti, „Activitatea de relaţii publice şi biblioteca universitară”;
2. Doru Stan, Biblioteca Universităţii din Piteşti, „Implicarea utilizatorului în creşterea calităţii serviciilor de bibliotecă”;
3. Roxana Dinu, BCU „Carol I” Bucureşti, „Conceptele de bibliotecă şi bibliotecar într-o ţară nordică - Finlanda”;
4. Elena Chiaburu, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Biblioteca Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, „Consideraţii privitoare la interpretarea şi aplicarea Codului deontologic al bibliotecarului din România”.
Au urmat discuţii pe marginea lucrărilor, participantii considerand interesante subiectele abordate.
După încheierea lucrărilor s-au vizitat obiective culturale.
În cea de-a doua zi s-a vizitat Sediul Central al Bibliotecii „Al. I. Cuza” din Iaşi, unde au mai fost purtate discuţii pe marginea temei sesiunii. Ziua a continuat cu vizitarea altor obiective culturale.
Multumim organizatorilor pentru eforturile facute ca aceasta intrunire de lucru sa aiba atat un caracter profesional, cat si colegial, atmosfera prietenoasa simtindu-se pe tot parcursul sesiunii.
Considerăm că deplasarea la această manifestare a fost benefică, realizând un schimb de experienţă cu bibliotecari din alte zone ale ţării şi alte departamente ale bibliotecii, întorcându-ne cu lucrările participante pentru a fi cunoscute şi de colectivul bibliotecii noastre.

Doru STAN

Sponsorizare la Scoala Nr.5

La Biblioteca Scolii nr.5 "Nicolae Iorga" din Pitesti s-au primit sponsorizari de la agenti economici din Pitesti. Cu ajutorul acestora s-a amenajat si informatizat biblioteca scolii. Programul de amenajare si dotare continua si in prezent.

Gabriela NUTA
Scoala Nr.5 "Nicolae Iorga" Pitesti